Pe lângã plopii fãrã sot 

La geamul tãu ce strãlucea 
Privii atât de des; 
O lume toatã-ntelegea- 
Tu nu m-ai înteles. 

De câte ori am asteptat 
O soaptã de rãspuns! 
O zi din viatã sã-mi fi dat, 
O zi mi-era de-ajuns; 

O orã sã fi fost amici, 
Sã ne iubim cu dor, 
S-ascult de glasul gurii mici 
O orã, si sã mor. 

Dându-mi din ochiul tãu senin 
O razã dinadins, 
În calea timpilor ce vin 
O stea s-ar fi aprins; 

Ai fi trãit în veci de veci  
Si rânduri de vieti, 
Cu ale tale brate reci 
Înmãrmureai mãret, 

Un chip de-a pururi adorat 
Cum nu mai au perechi 
Acele zâne ce strãbat 
Din timpurile vechi. 

Cãci te iubeam cu ochi pãgâni 
Si plini de suferinti, 
Ce mi-i lãsarã din bãtrâni 
Pãrintii din pãrinti. 

Azi nici mãcar îmi pare rãu 
Cã trec cu mult mai rar, 
Cã cu tristetã capul tãu 
Se-ntoarce în zadar, 

Cãci azi le semeni tuturor 
La umbrã si la port, 
Si te privesc nepãsãtor 
C-un rece ochi de mort. 

Tu trebuia sã te cuprinzi 
De acel farmec sfânt, 
Si noaptea candela s-aprinzi 
Iubirii pe pãmânt.