| Cred cã, asa cum stelele au vestit
cã în cetatea lui David s-a nãscut un mântuitor,
tot astfel cerul a dat semne la ivirea pe lume a lui Eminescu... I s-a
spus "geniu tutelar", "poetul nepereche", "Luceafãrul poeziei românesti"...
fiecare dintre semnatarii unui eseu întrecându-se în
a gãsi explicatia acestei algebre a spiritualitãtii românesti.
Pentru cã orice lecturã din Eminescu
este o introducere în sãrbãtoare... Eminescu este Eminescu
(magnificã tautologie!), asa cum Homer este Homer, iar Dante este
Dante...
S-a vorbit despre "Eminescu- poetul", "Eminescu-
filozoful", "Eminescu- jurnalistul" etc. întelegându-se în
aceste repere tematice, nuantele reliefante ale marelui Spectacol al Durerii,
Constiintei, Înfrângerii, Iubirii etc.
EL reprezintã o adevãratã
cosmogonie: timpul, spatiul, principiul esential etc. fiind înfãtisate
plenar si profund. În acelasi timp îl vãd drept un maniac
al plenitudinii: tot timpul încercând sã umple lumea,
sã-i asigure noi dimensiuni.
Când spun EMINESCU, mã înfioarã
admirabila liniste a eternitãtii...
|
