Neguri albe, strãlucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde
pe câmpie;
S-adun flori în
sezãtoare
De pãianjen
tort sã
rumpã,
Si aninã-n
haina noptii
Boabe mari de piatrã
scumpã.
Lânga lac, pe care norii
Au urzit o umbrã
finã,
Ruptã
de miscãri
de valuri
Ca de bulgãri
de luminã,
Dându-si trestia-ntr-o parte,
Stã
copila lin plecatã,
Trandafiri aruncã
rosii
Peste unda fermecatã.
Ca sã
vãd-un
chip, se uitã
Cum aleargã
apa-n cercuri,
Cãci
vrãjit
de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;
Ca sã
iasã chipu-n
fatã,
Trandafiri aruncã
tineri,
Cãci
vrãjiti
sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.
Ea se uitã...
Pãru-i
galben,
Fata ei lucesc în
lunã,
Iar în
ochii ei albastri
Toate basmele s-adunã. |